Iedera, autor Daniel Cristian Dumitru

(O recenzie client)

25,50 lei

Așa cum ne-a obișnuit din celelalte scrieri ale sale, Daniel Cristian Dumitru ne oferă în romanul „Iedera”, aceeași construcție bine elaborată a acțiunii, cu o rară putere de a da viață personajelor, conturate cu sensibilitate și profunzime până în cel mai mic detaliu, și cu un dialog verosimil și bine montat în construcția narativă. 

Acțiunea se petrece în suburbiile Craiovei, într-un an cu o vară caniculară, unde familia Stoiciu tocmai ce a achiziționat o casă, fără să știe că în vecini locuiește Florica Vintilescu, o bătrână iscoditoare, care și-a făcut un obicei din a urmări persoanele pe care le cunoaște, pentru a le afla secretele și a le căuta, la fiecare pas, nod în papură.

Spre deosebire însă de toți ceilalți pe care Vintileasca – cum o porecliseră oamenii – îi spionase, familia Stoiciu chiar ascundea un secret – real, puternic și cutremurător.

Toate acestea fac din „Iedera” mai mult decât o poveste fantastică, romanul fiind de fapt un pretext pentru a transmite către cititor un mesaj puternic și actual.

Categorie:

Descriere

„Când Vasilica se trezi, smulsă din somn de o bătaie ritmică într-una dintre ferestrele de la parter, telefonul lăsat la încărcat pe noptieră afișa ora unu și două minute.

„Tronc!” se auzea la răstimpuri.

„În casa asta nu se poate dormi!” își zise nevenindu-i să creadă că nu trecuseră nici două ore de când pusese geană pe geană, după o zi în care, deși nu ar fi putut spune că se omorâse cu treaba, când se vârâse în așternut picase ruptă de oboseală.

„Dacă nu-i motanul, e Ana, dacă nu e Ana, e Mihai, dacă nu e nici motanul, nici Ana și nici Mihai, ceva sau cineva trebuie să-ți întrerupă somnul! Altfel nu se poate, n-am mai fi familia Stoiciu!”

Faptul că doar ea se trezea atunci când era o urgență, ajunsese să o scoată din minți.

— Ar trebui să te mai ridici și tu din pat când plânge fata, sau miaună Felix, sau, știu și eu, arde casa, nu să mă lași doar pe mine să mă ocup de toate, îi reproșase într-o dimineață soțului ei, după o noapte în care Ana plânsese aproape tot timpul.

Fetița avea pe atunci nici o lună, iar stomăcelul ei, chinuit de colici, n-o lăsa să se bucure de mai mult de trei ore de somn neîntrerupt. Cu ochii cârpiți de nesomn, trântea în timp ce vorbea toate oalele, tacâmurile sau vesela care se întâmpla să-i treacă prin mâini.

…”

1 recenzie pentru Iedera, autor Daniel Cristian Dumitru

  1. Silvia-Elena Dina (proprietar verificat)

    O carte tulburatoare si complexa care poate fi citita la mai multe nivele in ciuda aparentei simplitati. O poveste apparent simpla in care gasim intruchipate metehnele de zi cu zi din familie si societate, dar si tulburatoare datorita balansului permanent dintre realitate si fictiune care se devoreaza reciproc si suspansului in crescendo, dar si a multitudinii de semnificatii si mituri, de la cele venite pe filiera greaca legate de iedera si narcisa, la mitul Dianei romane si pana la mitul ielelor si al Sanzienelor romanesti cu conotatiile specifice.

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *