R: Daniel, ai reluat aventura editorială, după vreo 30 de ani, cu „Cristian PlusArt”. Este o bună ocazie de a ne aminti de prima apariție editorială, din 1990, broșura „Mărturisirile unui reacționar”. E singura mea colaborare cu tine, cu ilustrații de copertă și interior, înainte de… „467”… care este altă poveste. De ce acest titlu? Și cine este autorul, Ionescu Sava?

DCD: Ionescu Sava era un avocat de modă veche. Nu întâmplător am folosit expresia: chiar era avocat, iar o parte din trăsăturile sale le-am folosit pentru a construi personajul Luca Ioan din ultimul meu roman, „Mărturisirile unui avocat de modă veche”.

Ne-am cunoscut imediat după Revoluție, într-o vreme în care eram redactor la un ziar craiovean. Căuta ajutor pentru a-și publica „Mărturisirile unui reacționar” și îl încânta ideea apariției în fascicole, după modelul revistei „467”. Astfel, l-am ajutat cu primul fascicol, apoi a preluat restul aparițiilor. Am devenit amici. Chiar ne-a reprezentat la un moment dat în instanță, pe mine, Viorel și Dodo, în cadrul unui proces civil intentat împotriva Asociației Lucrative SFVA, în care eram asociați, ocazie cu care ne-am cunoscut mai bine. Am rămas de la el cu imaginea avocatului vremurilor de odinioră care își ia notițe: scria cu un stilou cu peniță de aur – Pelikan, dacă îmi aduc aminte bine; doar cu stiloul, niciodată cu creion sau pix. Avea un scris lăbărțat, trei, maximum patru cuvinte pe rândul unei coli obișnuite de hârtie. Când scria, parcă picta. Nota idelile principale. Nimic mai mult. Doar el știa sensul însemnărilor sale. Exact ca în romanul meu: doar personajul știa sensul însemnărilor din carnețelul său. Și, tot ca în roman, avea o personalitate pe care doar puteai să o intuiești, nicidecum să o înțelegi până la capăt….”

Interviul integral pe www.syndicart.net