Când Dumnezeu l-a creat pe om, diavolul era la o aruncătură de băț.
O creatură care poate face orice.
Și răul care poate funcționa singur o mie de ani, fără să fie nevoie să-l îngrijești.
Cormac McCarthy
1.
— Pe vremuri, în mediul rural, crimele erau rare. Crimele, violurile, erau chestii rare, și să nu crezi că oamenii de atunci nu obișnuiau să bea. Pur și simplu le era rușine pentru că fiecare cunoștea pe fiecare. Dacă se mutau, cel mult se duceau la trei-patru sate mai încolo, după vreo femeie pe care o luau de nevastă. Știau că dacă violează fata altuia sau femeia altuia, sunt șanse mari să fie recunoscuți chiar și prin două măști una peste alta. Un sat avea câteva zeci de bărbați, toți munceau împreună la câmp, zi de zi, anotimp de anotimp. E greu să te iei de fata sau nevasta cuiva în situația asta. Care voia îți dădea de înțeles că te vrea – și gata, te duceai la ea și-ți făceai pofta.
Gelu Moican avea un nas rozaliu și borcănat, ieșind dintr-o față pământie, tipică celui care nu-și începe dimineața decât cu o țigară aprinsă în primele cinci minute. Se întâlnise din întâmplare cu vecinul lui, Mihai Aldea, care, în ciuda faptului că era cu zece ani mai în vârstă, se gândea cu invidie că trebuia să mai muncească încă cinci până la pensionare. Ai naibii polițiști! își spuse, dar se consolă studiind vinișoarele și cutele de pe fața proaspăt bărbierită a lui Moican. Uite așa te îmbătrânesc schimburile – poate până la urmă a fost mai bine că m-au dat afară din fabrică și am ajuns taximetrist, concluzionă, apoi se gândi să rupă tăcerea, ca să nu creadă celălalt că nu știe să facă conversație.
— Eu, Gelule, am făcut paralela asta prezent-trecut și la consumul de carne. Mă gândeam câtă carne băgam în noi! Și mai înainte cum era? Ți-era milă să tai animalul din curte. Oamenii se atașau de o vacă, de o găină, și uneori tot amânau să le sacrifice. Când o făceau, chiar trebuia: poate că treceau rudele în vizită sau dacă apărea vreun eveniment în sat, gen botez, nuntă.
— Uite că la asta cu carnea nu m-am gândit. Dar poate că și aici e o legătură pentru că știi ce? Consumul de carne îți dă energie, te face mai agresiv. Nici nu cred să existe pe lume criminal vegetarian. Chiar sunt curios care or fi statisticile legate de asta.
— Nu prea te ajută.
— De ce?
— Pentru că nu ai cum să știi dacă nu e tocmai invers: comportamentul individului, adică gena din el dictează. Ăia care sunt pacifiști din naștere ajung, cred eu, vegetarieni. Vegetarieni și fără gânduri criminale. Uite, am văzut de curând la televizor finala la Mister Univers, știi, de-ăia umflați cu pompa – culturiști. Dintre toți finaliștii, să zic că erau treizeci, doar unul singur vegetarian. Unul din India.
— Și a luat vreun premiu?
— Ăla din India? Ți-ai găsit! Niciun premiu. Proteina vegetală e proteină vegetală și proteina animală e proteină animală. Lanțul trofic, nea Gelu. Acvila mănâncă șopârle, șopârla mănâncă muște și muștele mănâncă rahat. Clar, proteina vegetală o iei pentru că ești blând din fire, adică mai papă-lapte, că de aici vine și vorba, papă-lapte. Am avut eu un nepot de-l bătea gândul să se facă vegetarian și i-am zis, lasă băiete prostiile și pune mâna și mănâncă de toate, că altfel, vorba aia: verde mănânci, verde te caci, verde te faci.
— Da, face sens.
— Așa că dacă mergi mai departe cu logica, dai în vorba ta. Consumul de carne îți dă energie, te poate face mai agresiv.
— Dar nu toți cei care preferă carnea sunt agresivi. Uite, eu de exemplu sunt carnivor și cu toate că sunt carnivor nu-mi place să omor oameni. Cât posibil, evit, râse Moican, satisfăcut de propria glumă.
— Mai luăm un rând?
— Păi, acasă ce fac? Singur cu televizorul și-n plus sunt ca și pensionat.
— Să-ți dea Dumnezeu pensie lungă și cât mai multe beri băute împreună.
Moican așteptă ca picolița să le aranjeze zâmbind halbele și se gândi că acasă îl aștepta un episod nou din Mad Men, un serial de la care cu greu se abținea să nu vadă trei pe seară.
— Îți iau ăștia ceas, Gelule, ca în filme?
— Asta e în filmele americane. Și oricum am ceas, nu-mi trebuie ceasul lor, am pensie bună, pot să-mi iau câte ceasuri vreau. Nimic din realitatea noastră nu e ca în filme, poate doar cu excepția ăluia făcut de Porumboiu, dacă l-ai văzut – Polițist, adjectiv. De cele mai multe ori aștepți să se întâmple ceva. Aștepți și așteptarea te macină. Vrei să faci un arest și te împiedici de birocrație. Până prin 2000 încă puteam să batem la țigani ca la fasole, pe urmă au început cu drepturile omului și s-a cam schimbat foaia. Îmi dau cuvântul de onoare, ne aducea cineva un țigan și zicea că l-a prins cu mâna în buzunarul altuia prin Gara de Nord. Mamă, ce bătaie își lua. Îl băteau de îl învinețeau. Nu doar unul sau doi, ci toți din poliție. Așa erau vremurile. Adică vorbim de anii 2000, știi că nu exista să filmezi cu telefonul. Acum bați pe unul și apari la știri filmat fără să-ți dai seama, iar a doua zi și zbori.
— Și dacă prind acum un hoț, ce-i fac?
— Depinde de situație. Cum arată, ce a furat, de unde. Doar nici atunci nu băteai un fiu de senator, chiar dacă era cleptoman și-l prindeai asupra faptului, îi spuneai să trăiți, stimate domn, mai încercați, poate data viitoare aveți noroc, o seară bună!
Afară începuse să picure, o ploaie caldă, de vară, și mirosul de praf pleznit de ploaie le umplu nările. Se traseră mai aproape evitând un colț găurit al umbrelei prin care apa șiroia, dar refuzară invitația de a se muta la o masă dinăuntru. Oricum hotărâseră deja că e ultima bere și făcuseră nota de plată.
— Ce inspirat ai fost, Gelule, să te faci polițist. Uite cum ieși acum la pensie la cincizeci și cinci și puteai și mai devreme. Iar eu tot muncesc.
— Da, așa e. Am avut noroc că mi s-au pus și ăia cinci când am muncit la Jilava. Și acolo l-am cunoscut pe Pascu, și când s-a mutat Pascu în Poliție, mi-a făcut loc și mie. Am avut noroc mereu de șefi buni, ăsta a fost norocul meu în viață. Noroc la șefi și ghinion la femei. Adică, noroc la bărbați, în general, și nici o baftă la femei. Trei divorțuri, îți dai seama?
— Cred că și divorțurile vin cu meseria de polițist, nu?
— Da. Așa că merit să ies la pensie la cincizeci și cinci, nu?
— Meriți, Gelule.
Bărbații dădură peste cap berea de pe fundul ultimelor două halbe și se despărțiră aproape fără să-și ia rămas bun. Era subînțeles că se vor întretăia din nou pe la bloc sau în lift și a doua zi, a treia zi și așa mai departe, mulți ani în continuare, așa că despărțirile nu aveau semnificație.
…
