Clovnul, autor Sorin Nină

Deși apare la mai puțin de un an diferență de „Hoțul de stele” (Ed. Cristian Plusart, 2022), al doilea volum de teatru a lui Sorin Nină, „Clovnul”, este de fapt rodul a câtorva ani de muncă, în care autorul a atacat teme importante precum geneza (piesa „Jocul”), trecerea prin viata („Casa infinitului”), spaimele adânci ce zac în noi („Clovnul), pentru a le fărâmița și a le recompune într-un demers ce se apropie de teatrul absurd.

Antrenantă și cu un dialog foarte bine lucrat, „Clovnul” este indiscutabil o carte care poate provoca orice producător de teatru pentru a pune în scenă câteva dintre piesele prezente în volum, dacă nu cele în registru grav, ușor filozofic, atunci mai mult ca sigur comediile („Blind Date”, „Escrocii”, „Invadatorii”), dar – mai mult decât atât – „Clovnul” este o carte de dramaturgie care se poate citi cu plăcere, chiar și de către cititorul neavizat.

De altfel, despre Scrierile lui Sorin Nină, declarația lui Mircea Liviu Goga, redactor la Radio Oltenia Craiova, poet și scriitor de succes, prezentă pe coperta IV a cărții, este cât se poate de elocventă:  „Scrierile lui Sorin Nină îți oferă mereu senzația de ambivalență. Fie teatru, fie povestire sau roman, sentimentul indus este că autorul e când un cinic travestit în romantic, când un romantic asediat de dorința de rupere a lanțurilor și iluziilor care îl cuprind nu pentru a-l limita, ci pentru a-l proteja de interferențele cu o lume plină de cruzime. Delicatețea afișată în unele dintre povestirile sale face concurență durității prezentată în altele. Dar nu se spune oare despre om că pendulează de-a lungul vieții între înger și drac? Iar teatrul lui Sorin lasă și el să se nască probleme de substanță: ce e real și ce e imaginar? Ce e absurd și ce e firesc? Când joci și când te afli înafara jocului? Și, în general, ce se ascunde în spatele „acestui văl pictat numit viață”?