Trilogia Psycho (3 volume), autor Iulian Margu

108,12 lei

PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL NECUVÂNTĂTOARELOR
Jon, un îngrijitor la Grădina Zoologică, are darul de a descifra limbajul animalelor și, mai mult decât atât, de a cunoaște trecutul lor îndepărtat când, într-o altă viață, au parcurs destinele unor oameni mai mult sau mai puțini celebri. Mental, el poate călători în lumile de odinioară unde, spre exemplu, o lebădă a fost o soprană de mare succes, o girafă a fost o baschetbalistă cu rezultate deosebite iar un crocodil a fost un faraon al Egiptului antic. Și, tot mental, el poate să o conducă în acele lumi pe Larisa, noua îngrijitoare a Grădinii Zoologice, de care acesta se îndrăgostește.
Din camera de control, Nei și Beni – doi agenți de securitate – îi urmăresc cu ajutorul camerelor de luat vederi pe Jon și Larisa, fără să înțeleagă nimic din discuțiile lor și, evident, fără să bănuiască nicio clipă faptul că aceștia călătoresc în spațiu și timp.
În momentul în care Larisa îi pică cu tronc unuia dintre supraveghetori, lucrurile încep să se complice, devenind cu adevărat complexe atunci când trecutul lui Jon îl ajunge din urmă.
Construit pe calapodul unui thriller, „Purtătorul de cuvânt al necuvântătoarelor” are toate ingredientele necesare unui roman care ține trează atenția cititorului până la ultima filă a sa.

PARADISUL ERA ÎN RENOVARE
Cu toate că a doua carte din trilogia Psycho, „Paradisul era în renovare”, are un subiect complet diferit de prima, ea este sigur înlănțuită de „Purtătorul de cuvânt al necuvântătoarelor” (Editura Cristian Plusart, 2024), prin tema abordată, și anume jocul minții, festele pe care le poate juca aceasta – care, în unele cazuri, pot deveni adevărate drame.
O astfel de dramă trăiește personajul principal al romanului de față în momentul în care persoana iubită îi este răpită de prietenul cel mai bun, Matteo, un individ înstărit, un pic mai îndrăzneț și un pic mai emancipat decât Luca, un romantic căruia îi plac vremurile cu cavaleri, domni și domnițe, dar și operele lui Francesco Petrarca și Dante Alighieri. El cade, așadar, în infernul gândurilor negre, acolo unde Alessia Conti – fata râvnită de cei doi prieteni – „o tânără cu aură rebelă și mult farmec” după cum o descrie chiar autorul, va coborî pentru a-l încerca să-l salveze.
În frumoasa Florența, locul unde se petrece acțiunea romanului, Alesssia va călători cu ajutorul minții în timp, în trecutul care îl ține captiv pe Luca, doar că, pentru ea și nu numai pentru ea, câtă vreme Paradisul va fi în renovare, Infernul se va dezlănțui fără milă.
Aventurile incredibile prin care trec personajele, deznodământul spectaculos, ritmul susținut al acțiunii, cu răsturnări de situație și evenimente surprinzătoare, fac din „Paradisul era în renovare” o carte, am putea spune, ce se recomandă singură cititorului care îndrăznește să o răsfoiască.

TĂCEREA ȘI ECOUL EI
Cartea urmărește povestea lui David, un ventriloc internat într-un institut de psihiatrie din Manhattan ce, de o bună bucată de vreme, refuză să mai vorbească cu semenii. Singurul mod prin care acesta comunică este prin intermediul lui Charlie, păpușa alături de care, odinioară, susținuse spectacole pe cele mai importante scene ale lumii. Astfel, dintr-o marionetă oarecare, Charlie devine o personalitate, diferită chiar de David, care la un moment dat nu mai este stăpânul, ci prietenul său.
Charlie știe să poarte o conversație cu iscusință, să pună întrebări potrivite, să răspundă atunci când este întrebat, să se consulte cu David în problemele care îl privesc, să aibă dorințe, păreri, să îl sfătuiască și chiar să îl dojenească pe cel care i-a dat viață.
Cazul psihiatric al lui David este extrem de complex, toți medicii care au încercat să-i de-a de capăt eșuând lamentabil, tocmai datorită faptului că între ei și David, se află Charlie. Iar Charlie știe ce să-i transmită și ce să nu-i transmită ventrilocului. La un moment dat însă apare Alexandra, un tânăr medic stagiar ce își face un țel din a-l ajuta pe David să se regăsească, iar o dată cu apariția ei, lucrurile se complică.
Călătoria în care pornesc cei trei, David, Charlie și Alexandra, este mai mult decât un drum spre locurile natale ale lui David, acolo unde Alexandra bănuiește că s-ar fi întâmplat nenorocirea căreia i-a căzut pradă pacientul său. Este un drum către sine, nu neapărat al eroului nostru către el însuși, ci și a Alexandrei către libertate, căci ea nu este nici pe departe o persoană oarecare. Întâmplător, ea este fiica unui mafiot renumit, ucis cu sânge rece de rivalii săi.
Nimic nu este simplu în „Tăcerea și ecoul ei”, un thriller-romance-dramă a cărui lectură este deosebit de antrenantă, finalul fiind pe măsura aventurii incredibile prin care trec personajele romanului.

Categorie:

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Trilogia Psycho (3 volume), autor Iulian Margu”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *