Pachet promoțional „Aventurile Ilenuței” autor Gabriela Ioniță

27,54 lei

??? „Năzdrăvăniile Ilenuței”:
Ilenuța, eroina cărții pe care o prezentăm, este fără doar și poate o năzdrăvană, însă o „năzdrăvană nevinovată” – dacă putem spune așa – căci năzdrăvăniile ei sunt o consecință a felului în care orice copil „vede” viața: cu un ochi râzând și cu celălalt plângând. Dilemele pe care oameni în toată firea nu le-au putut desluși – de exemplu unde se duc oamenii când mor – sunt copleșitoare și greu de înțeles pentru cineva care doar ce a învățat să facă primii pași în viață. Trebuie să recunoaștem, într-un fel sau altul, copiii trebuie să înghită „supa” dulce-amăruie pe care o trăim, cu toate relele și bunele ei, timpul pentru reflexie, pentru întrebări de genul „Cine m-a făcut om mare?”, urmând să vină mult mai târziu față de perioada copilăriei. Nici nu e de mirare că, în procesul „adaptării” Ilenuța mai scapă câte o năzdrăvănie, cum ar fi să deseneze omuleți albaștri pe pereți.
???„Împărăția șoriceilor străjeri”:
Cartea este un prilej de a ne reîntâlni cu Ilenuța, fetița năzdrăvană din „Năzdrăveniile Ilenuței” – Editura Cristian Plusart, 2023 – care, iată, are parte noi aventuri. De data aceasta, grație bunicului ei, Ilenuța pătrunde în lumea magică a poveștilor, acolo unde, într-un castel cu porți de cașcaval, se află Împărăția șoriceilor- străjeri.
Șoriceii străjeri, sunt de fapt, alți năzdrăvani, care zboară uneori „cu aripioarelor lor sidefii, bine ascunse în blăniță” prin biblioteca împărăției, o „încăpere imensă, ovală, ca o conservă uriașă”, ticsită cu rafturi cu cărți, „dispuse pe nouă sute nouăzeci și nouă de etaje”, căci în afară de a fi străjeri, șoriceii mai sunt și șoareci de bibliotecă, alteori le întrețin prin conversații bine meșteșugite pe Gemene – doi unicorni cărora nu le place să fie deranjați din somn – însă cel mai adesea au grijă ca nu cumva să o supere pe Prețioasa – pisica bucătăreasă care știe să pregătească mâncăruri ca nimeni alta, dar știe și să fie extrem de exigentă cu… toate, mai ales curățenia. Ferească Sfântul să o supere careva!
Copertele și ilustrațiile: Camelia Dobridoreanu

Categorie:

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pachet promoțional „Aventurile Ilenuței” autor Gabriela Ioniță”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *