Descriere
„Filmul trezirii lui Ian era același cu filmul trezirii Angelei. Material, întunericul îi învelea de cine știe cât timp, din cine știe ce cauză. Într-o ureche, li se instalase un zgomot șuierător și continuu; în depărtare, se auzeau mii de clopoței. Un fascicul de lumină pătrunse în atmosfera cenușie a stării lor de amorțeală, cântecul vioi dispăru și apărură senzațiile și percepțiile. Stimuli insidioși le dădeau o senzație de durere generalizată, străbătând toată musculatura, apoi apărură, dintr-un interior neștiut, zgomote de motoare, vibrațiile unor mese sau voci în limbi necunoscute. Pleoapele de piatră refuzau să se ridice; când acceptară cu bucurie morbidă faptul că nu puteau ieși din ceața întunericului, ființe din interior, un fel de a doua conștiință, dintr-un al doilea creier, îi împinseră afară, în lumină, ca din fundul a mii de fântâni, spre suprafață.
”Șaizeci de secunde până la prima trezire”, auziră. Erau sfătuiți să rămână calmi, să se simtă bine, să nu facă mișcări bruște, să-și imagineze că merg pe o autostradă pustie, să nu-și mai pună întrebări, iar dacă făceau asta, să aștepte, că vor primi și răspunsurile, mai târziu.
”Treizeci de secunde până la prima trezire”, auziră. Nu pricepeau nimic, dar un lucru le era clar; faptul că vocile nu veneau din vreo lume exterioară, ci din interior.
Pleoapele refuzau să se ridice, mușchii le erau tot mai lipsiți de flexibilitate. Încercau să alunge gândurile, să se relaxeze, să nu le fie frică, să-și imagineze că se găsesc în cea mai firească situație.
Fură zgâlțâiți, apoi legănați, ca și cum cineva sau ceva i-ar fi transportat dintr-o parte în alta.
”Cincisprezece secunde până la prima trezire”, auziră.
…”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.